Uncategorized

Giuleștenii l-au readus pe Alexandru Ioniță

Giuleștenii l-au readus pe Alexandru Ioniță. Rapid a dat o lovitură importantă și l-a readus pe Alexandru Ioniță I, după ce atacantul a fost pus pe liber de UTA. În vârstă de 31 de ani, Ioniță a refuzat-o pe Petrolul și a ales să revină la clubul de la care s-a lansat în fotbal.

Rapid a încheiat turul ligii secunde pe locul 3, cu 26 de puncte, la egalitate cu a doua clasată Viitorul Pandurii Târgu Jiu și nu concepe să rateze al doilea an la rând promovarea în Liga 1.

Giuleștenii l-au readus pe Alexandru Ioniță

Ioniță a acceptat imediat propunerea primită din partea conducerii vişiniilor, chiar dacă din punct de vedere financiar varianta celor de Petrolul era mai bănoasă, după cum scrie DigiSport.

Vârful care n-a convins la UTA în Liga 1 a prins transferul carierei de la Rapid: a ajuns la FC Koln în urmă cu mai bine de zece ani, iar giuleștenii s-au ales cu 2,5 milioane de euro. Vârful n-a convins însă în Germania, iar în 2012 a revenit la Rapid.

Pe lângă Rapid, Koln şi UTA, Alex Ioniţă I a mai evoluat pentru Orduspor, AEL Limassol, Voluntari, Farul, ASA Târgu Mureş, Aris Limassol şi Sportul Snagov.

În actualul sezon de Liga 1, Alexandru Ioniță a evoluat în nouă meciuri pentru UTA, în doua două dintre ele intrând ca titular și acumulând în total 318 minute pe teren, fără să înscrie. În campionatul trecut, de Liga 2, Ioniță a prins 25 de meciuri pentru UTA și a înscris 6 goluri.

Articole similare

Comentariile la articole sunt închise. Puteți comenta la articole pe pagina noastră de facebook

Back to top button